Home » Istorie » Noi dovezi confirmă că Pământul antic era o lume oceanică. Cum ne-ar putea ajuta această descoperire

Noi dovezi confirmă că Pământul antic era o lume oceanică. Cum ne-ar putea ajuta această descoperire

Publicat: 19.03.2021

Potrivit unei noi analize a istoriei îndelungate a Pământului, lumea întreagă era cândva înghițită de un ocean vast, cu foarte puține porțiuni rămase neatinse.

Așadar, unde a dispărut toată apa? Potrivit unei echipe de cercetători coordonate de omul de știință planetar Junjie Dong de la Universitatea Harvard, mineralele din mantaua Pământului au consumat treptat oceanele antice ale planetei astfel încât a rămas ceea ce cunoaștem în zilele noastre.

„Am calculat capacitatea de depozitare a apei din mantaua solidă a Terrei ca o funcție a temperaturii sale. Am descoperit că acea capacitate de stocare a apei în mantaua timpurie și fierbinte ar fi fost mai redusă decât cantitatea de apă depozitată momentan în mantaua Pământului. Așadar, apa adițională din mantaua din zilele noastre ar fi fost situată la suprafață pe Terra timpurie și ar fi format oceane mai mari”, au scris cercetătorii.

O ipoteză susținută de zeci de ani de cercetători ar trebui reevaluată

„Rezultatele noastre sugerează că ipoteza care susține că volumul oceanelor de la suprafață a rămas aproape constant de-a lungul perioadelor geologice ar trebui reevaluată”, au adăugat oamenii de știință.

În adâncurile planetei noastre, o cantitate imensă de apă ar fi depozitată sub forma unor compuși din grupa hidroxil, alcătuiți din atomi de oxigen și hidrogen. Astfel, oamenii de știință au adunat toate datele disponibile despre minerale și au cuantificat capacitatea de depozitare a apei a mineralelor în funcție de o varietate de temperaturi.

Care este capacitatea de depozitare a apei astăzi?

Rezultatele au arătat că două dintre minerale au avut capacități de depozitare mai reduse la temperaturile crescute. Având în vedere că Pământul timpuriu, care s-a format în urmă cu 4,54 miliarde de ani, era mult mai fierbinte la interior decât este în zilele noastre, asta înseamnă că, de fapt, capacitatea de stocare a apei din manta este mai crescută acum decât era în trecut.

„Capacitatea de depozitare a apei din mantaua solidă a Pământului a fost afectată în mod semnificativ de răcirea seculară din cauza capacităților dependente de temperatură a mineralelor. Capacitatea de stocare a apei din ziua de astăzi este de 1,86 – 4,41 ori mai mare decât masa oceanică de suprafață modernă”, au mai precizat oamenii de știință.

Cum ne-ar putea ajuta aceste descoperiri?

Așadar, în cazul în care cantitatea de apă depozitată în manta astăzi este mai mare decât capacitatea de depozitare din Arhaic, în urmă cu 2,5 și 4 miliarde de ani, este posibil ca lumea întreagă să fi fost inundată și continentele să fi fost mlaștini, au mai descoperit cercetătorii, potrivit Science Alert.

Aceste descoperiri ne-ar putea fi de folos în căutarea noastră pentru viață extraterestră. Dovezile sugerează că lumile oceanice sunt abundente în Universul nostru, așa că dacă căutăm semnături ale acestor planete umede am putea identifica lumi locuibile.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Pământul călătorește prin rămășițele unor supernove antice

Inversarea polilor magnetici ai Pământului ar fi dus la dispariția în masă a neanderthalilor

Munții Pământului au dispărut timp de 1 miliard de ani și viața a încetat să mai evolueze

Milioane de simulări arată cum a devenit Pământul o lume locuibilă și cum a rezistat atât de mult timp

Ioana Scholler
Ioana Scholler
Ioana s-a alăturat echipei DESCOPERĂ.ro în 2020, fiind atrasă de subiecte ce țin de știință, istorie și natură. Ioana și-a finalizat studiile de licență în Manchester, Marea Britanie, acolo unde a studiat Jurnalism Multimedia, și studiile de masterat în Media, Comunicare Publică și ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Pe urmele NASA: China lansează propria misiune pentru recuperarea de mostre de asteroid
Pe urmele NASA: China lansează propria misiune pentru recuperarea de mostre de asteroid
Câte dintre companiile din România integrează Inteligența Artificială?
Câte dintre companiile din România integrează Inteligența Artificială?
Tesla este cu un pas mai aproape de lansarea „robotaxi”, anunță Elon Musk
Tesla este cu un pas mai aproape de lansarea „robotaxi”, anunță Elon Musk
Un chinez a supraviețuit după o călătorie neașteptată cu parapanta. La ce înălțime a ajuns?
Un chinez a supraviețuit după o călătorie neașteptată cu parapanta. La ce înălțime a ajuns?
Plictiseala ar putea fi, de fapt, benefică pentru creier, dezvăluie oamenii de știință
Plictiseala ar putea fi, de fapt, benefică pentru creier, dezvăluie oamenii de știință
Cercetătorii au inventat ața dentară care poate măsura stresul
Cercetătorii au inventat ața dentară care poate măsura stresul
Înțeleg papagalii cuvintele pe care le rostesc?
Înțeleg papagalii cuvintele pe care le rostesc?
„Conspirații cu gen. Emil Străinu” începe joi, 29 mai, de la 22:00, LIVE pe YouTube Cancan
„Conspirații cu gen. Emil Străinu” începe joi, 29 mai, de la 22:00, LIVE pe YouTube Cancan
Ar putea transhumanismul să ne aducă superinteligență, superlongevitate și superfericire?
Ar putea transhumanismul să ne aducă superinteligență, superlongevitate și superfericire?
Președinții și alți lideri importanți care au avut cariere neașteptate înainte de a intra în politică
Președinții și alți lideri importanți care au avut cariere neașteptate înainte de a intra în politică
10 filme de iubire care merită văzute. Povești de neuitat, regizori geniali și premii Oscar
10 filme de iubire care merită văzute. Povești de neuitat, regizori geniali și premii Oscar
Cercetătorii chinezi au creat un laser care poate citi texte de la peste 1 kilometru distanță
Cercetătorii chinezi au creat un laser care poate citi texte de la peste 1 kilometru distanță
Este adevărat că ochii văd lumea cu susul în jos? Iată ce spune știința!
Este adevărat că ochii văd lumea cu susul în jos? Iată ce spune știința!
Test de cultură generală. De ce creioanele sunt hexagonale?
Test de cultură generală. De ce creioanele sunt hexagonale?
Atmosfera lui Titan, cel mai mare satelit natural al lui Saturn, se clatină în mod ciudat, au descoperit astronomii
Atmosfera lui Titan, cel mai mare satelit natural al lui Saturn, se clatină în mod ciudat, au descoperit astronomii
Un virus contractat de majoritatea oamenilor în copilărie ar putea declanșa Alzheimer
Un virus contractat de majoritatea oamenilor în copilărie ar putea declanșa Alzheimer
Meteorologii spanioli anunță temperaturi excepționale în următoarele zile
Meteorologii spanioli anunță temperaturi excepționale în următoarele zile
Două medicamente aflate deja pe piață pot prelungi viața cu 30%
Două medicamente aflate deja pe piață pot prelungi viața cu 30%
OSZAR »