Home » Cultură » Un sit arheologic cu o valoare inestimabilă a fost distrus de militanţii Statului Islamic – VIDEO

Un sit arheologic cu o valoare inestimabilă a fost distrus de militanţii Statului Islamic – VIDEO

Publicat: 06.03.2015
Militanţii grupării Stat Islamic au demolat joi situl arheologic nou restaurat al oraşului Nimrud, în nordul Irakului, cu ajutorul unor vehicule militare grele, a anunţat Guvernul, citat de Associated Press.

Ministerul irakian pentru Turism şi Antichităţi nu a oferit detalii despre amploarea pagubei, afirmând doar că gruparea continuă să „sfideze voinţa lumii şi sentimentele umanităţii” prin ultimul său act, care are loc după un atac împotriva unui muzeu din Mosul cu doar câteva zile în urmă.

Distrugerea acestui sit al unuia dintre cele mai mari oraşe din vechea Mesopotamie a reamintit de distrugerea de către talibani a unor statui ale lui Buddha în Afganistan, în urmă cu 12 ani, susţin experţii.

FOTO: Wikipedia    FOTO: Wikipedia

Nimrud a fost a doua capitală a Asiriei, un fost regat care şi-a început existenţa în jurul anului 900 î.H., parţial în Irakul zilelor noastre, şi a devenit o mare putere regională. Oraşul, care a fost distrus în 612 î.H., se află pe malul râului Tigru, la sud de al doilea mare oraş din Irak, Mosul, cucerit de Statul Islamic în iunie.

Descoperirea în anii ’80 a tezaurului asirian în mormintele regale din Nimrud a fost una dintre cele mai semnificative descoperiri arheologice din secolul al XX-lea.

Extremiştii Statului Islamic, care controlează o treime din Irak şi Siria, au atacat şi alte situri arheologice şi religioase, pretinzând că acestea promovează apostazia. La începutul săptămânii a apărut pe site-urile jihadiste o înregistrare video care îi arată pe militanţii Statului Islamic care distrug cu baroasele artifacte la muzeul din Mosul, generând o furie generală.

Sursă: YouTube

Anul trecut, militanţii au distrus Moscheea Profetului Younis şi Moscheea Profetului Jirjis, două mausolee antice din Mosul.

Statul Islamic a impus o versiune dură şi violentă a legii islamice în teritoriile pe care le controlează şi terorizează minorităţile religioase. Gruparea a difuzat înregistrări video care arată decapitarea unor ostatici, inclusiv jurnalişti şi lucrători umanitari occidentali.

Sursă: Mediafax

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Astronomii au găsit materia „lipsă” din Univers în cele mai mari structuri cosmice
Astronomii au găsit materia „lipsă” din Univers în cele mai mari structuri cosmice
Exporturile de „somon turcesc”, crescut în „cuști” subacvatice în Marea Neagră, au explodat
Exporturile de „somon turcesc”, crescut în „cuști” subacvatice în Marea Neagră, au explodat
Unul dintre cele mai grave atacuri cibernetice din istorie. 16 miliarde de conturi, sparte de hackeri
Unul dintre cele mai grave atacuri cibernetice din istorie. 16 miliarde de conturi, sparte de hackeri
Noul Partid Popular din Rusia cere azil politic pentru miliardarul Elon Musk
Noul Partid Popular din Rusia cere azil politic pentru miliardarul Elon Musk
Prestigiul său a fost nemaiîntâlnit în perioada Renascentistă. El a scris primul tratat modern de politică
Prestigiul său a fost nemaiîntâlnit în perioada Renascentistă. El a scris primul tratat modern de politică
Asasinarea liderului suprem al Iranului ar deschide „cutia Pandorei”, avertizează Rusia
Asasinarea liderului suprem al Iranului ar deschide „cutia Pandorei”, avertizează Rusia
Solstițiul de vară 2025. Cea mai lungă zi din an și începutul verii astronomice
Solstițiul de vară 2025. Cea mai lungă zi din an și începutul verii astronomice
Pavel Durov, fondatorul Telegram, susține că ar avea peste 100 de copii în 12 țări
Pavel Durov, fondatorul Telegram, susține că ar avea peste 100 de copii în 12 țări
Un miliardar a decedat într-un mod pe care nimeni nu și l-ar fi imaginat
Un miliardar a decedat într-un mod pe care nimeni nu și l-ar fi imaginat
Oamenii de știință au recreat cel mai vechi pigment sintetic din lume, albastrul egiptean de 5.000 de ani
Oamenii de știință au recreat cel mai vechi pigment sintetic din lume, albastrul egiptean de 5.000 de ani
Neanderthalienii au suferit un colaps catastrofal în urmă cu 110.000 de ani
Neanderthalienii au suferit un colaps catastrofal în urmă cu 110.000 de ani
Un mineral cu aceeași formulă ca kryptonita lui Superman se găsește într-un singur loc pe Pământ
Un mineral cu aceeași formulă ca kryptonita lui Superman se găsește într-un singur loc pe Pământ
A fost încălzirea Pământului declanșată de un eveniment cosmic acum 56 de milioane de ani?
A fost încălzirea Pământului declanșată de un eveniment cosmic acum 56 de milioane de ani?
Pentru prima dată, oamenii de știință au descoperit o nevertebrată care se ghidează după stele
Pentru prima dată, oamenii de știință au descoperit o nevertebrată care se ghidează după stele
O nouă analiză confirmă vârsta celor mai vechi urme umane din America de Nord
O nouă analiză confirmă vârsta celor mai vechi urme umane din America de Nord
Doina Ruști, scriitoare „de primă mărime în literatura de azi”, interviu de excepție la Altceva cu Adrian Artene
Doina Ruști, scriitoare „de primă mărime în literatura de azi”, interviu de excepție la Altceva cu Adrian Artene
„Podcast cu Prioritate” #76 by ProMotor – Ștefan Leonte vorbește despre comunitatea moto și mindset-ul unui motociclist responsabil
„Podcast cu Prioritate” #76 by ProMotor – Ștefan Leonte vorbește despre comunitatea moto și mindset-ul unui motociclist ...
„Speranța moare ultima” și chiar ne ajută să avem o viață împlinită, arată un studiu
„Speranța moare ultima” și chiar ne ajută să avem o viață împlinită, arată un studiu
OSZAR »