Cum să pari cult fără să deschizi vreo carte: 5 opere de artă pe care trebuie să le recunoști

Următorul articol este scris într-o notă umnoristică, dar, cum bine știm, în spatele oricărei glume se ascunde un dram de adevăr.

Poate că timpul nu îți mai permite, poate că starea de spirit nu te mai ajută, poate că ochii nu mai văd bine micile caractere pe care le dezvăluie paginile cărților sau, pur și simplu, poate te gândești, „de ce să mă chinui să citesc cărți groase când pot impresiona la petreceri sau în societate (în general), doar aruncând pe ici-colo nume de picturi și sculpturi?”. Orice informație, mai mult sau mai puțin elaborată, este utilă.

• Cele mai bune cărți din toate timpurile. 12 capodopere considerate a fi cele mai mari romane…
• Cariere care oferă salarii de top. Cele mai bine plătite locuri de muncă din lume

Prin urmare, iată o propunere de listă de opere de artă esențiale pe care ar fi bine să le recunoști – fără efort, fără studio – doar cu o memorare rapidă și o doză zdravănă de tupeu.

1. „Mona Lisa” – Leonardo da Vinci (1503–1519)

De ce o recunoaștem cu toții? Pentru că e singura pictură despre care știe aproape toată lumea. Dacă ai văzut măcar un film sau un tricou cu print artistic reprezentându-i chipul, cu siguranță i-ai remarcat zâmbetul enigmatic. Așadar, ce ai putea spune despre Mona Lisa ca să pari deștept? „Pictura asta este ca o celebritate de pe Instagram – toți o cunosc, dar nimeni nu știe de fapt de ce zâmbește.” Sau „Da Vinci a folosit tehnica sfumato pentru a da senzația că zâmbetul se schimbă în funcție de unghi.” (Dacă te întreabă cineva cum funcționează, schimbi subiectul cu: „E magie renascentistă.” „A fost atât de importantă pentru francezi, încât au refuzat să o predea Germaniei în WW2 – o ascundeau prin casteluri ca pe un dictator în exil.” „Păcat că a fost furată în 1911… ce scandal!” – un fun fact care arată că știi istorie.

Bonus de cultură falsă. Dacă vrei să mergi mai departe, poți menționa că unii cercetători cred că Mona Lisa ar fi portretul unei femei însărcinate sau chiar o auto-reprezentare mascată a lui Leonardo.

2. „Noapte înstelată” – Vincent van Gogh (1889)

Este unul dintre cele mai faimoase și recognoscibile tablouri ale lui van Gogh, aflându-se pe pereții cafenelelor mai sofisticate, pe căni, pe cămăși și, bineînțeles, în memeurile despre anxietate. Cum te dai mare cu ea? „Van Gogh a pictat-o în spitalul de psihiatrie… și pare că cerul se învârte pentru că el chiar avea probleme”. „Vezi tu, mișcarea asta a pensulei e specifică postimpresionismului.” (Dacă te întreabă cineva ce e postimpresionismul, schimbă subiectul rapid.) „Se spune că van Gogh a vândut doar o pictură în timpul vieții. Nu este Cerul Înstelat, dar acum, ea valorează între 500 de milioane și un miliard de dolari”.

De asemenea, poți adăuga că Van Gogh și-a tăiat urechea după o ceartă cu Gauguin (alt pictor pe care poți să-l pomenești ca să pari expert) și, la final, dacă cineva insistă să continue discuția, poți spune că spiralele de pe cerul tabloului par halucinații, dar de fapt sunt inspirate de vârtejurile din astronomie. Dacă te întreabă cum știi asta, zici: „Am citit o biografie.” (Nimeni nu va verifica.)

3. „Impresie, răsărit de soare” – Claude Monet (1872)

Este capodopera care a dat numele impresionismului (de la „impresie”, adică senzație). Dacă ai văzut vreodată o reproducere cu o barcă și o apă în ceață, asta e. Pictura lui Monet.

Cum o folosești în discuție? „Monet a pictat-o într-o dimineață, pe loc, captând impresia momentului.” „Criticii au numit-o la vremea ei schiță cu cărbune (un termen disprețuitor folosit pentru a sugera că tabloul lui Monet era doar o mâzgălitură brută, neglijentă, ca o schiță rapidă făcută cu cărbune, nu o operă „terminată” cum era la modă în arta academică)… Acum e considerată revoluționară.”

„Vezi tu, nu e vorba de detaliu, ci de senzația pe care o transmite.” – perfect pentru a încheia orice discuție prea tehnică. Dacă interlocutorul insistă, poți aminti că Monet a pictat zeci de versiuni ale aceleiași catedrale, în diferite ore ale zilei, dovedind că adevărata artă stă în ochiul privitorului. Sună filosofic, dar e suficient cât să arăți spre o reproducere și să ridici din umeri: „Vezi? Lumina schimbă totul.” – instantaneu devii profund fără efort. În plus, poți recurge la o căutare rapidă pe telefon pentru a găsi câteva imagini cu seria Catedrala din Rouen ca să ai și „dovezi” la îndemână.

4. „Fiul Omului” – René Magritte (1964)

Fiul Omului, tabloul lui Magritte (pictorul pălăriilor, pipelor și al chipurilor acoperite), este acea pictură suprarealistă cu un bărbat în costum impecabil și un măr verde, și el tot impecabil, în dreptul feței bărbatului. Dacă ai văzut vreun album rock (eventual al celor de la Pink Flyod sau o expoziție de artă conceptuală, ai dat de ea.) Cum poți părea interesant? „Magritte provoacă prin simplificare. Ce vedem? Un măr sau o față?” – o întrebare retorică care te face filozof. „E o critică la percepția noastră despre realitate.” (Dacă cineva cere detalii, spui: „E complicat.”) „Asta e arta suprarealistă – logică onirică”, o frază de efect care te poate ajuta să închizi subiectul. Totuși, mai poți menționa că Magritte a lucrat în publicitate, motiv pentru care picturile lui au un mesaj direct, dar enigmatic.

5. „Rugăciune” – Constantin Brâncuși (1907)

Este acea sculptură minimalistă care întruchipează o femeie îngenuncheată și pe care o poți vedea în orice muzeu de artă modernă. Cum o folosești să pari cult? „Brâncuși a redus forma la esență. Vezi? Nu are nevoie de detalii ca să transmită emoție.” – o explicație ce te ajută să navighezi pe tărâmuri profunde. „Asta e arta abstractă în forma ei cea mai pură.” (Dacă cineva zice că nu înțelege, răspunzi: „Exact! Asta e ideea. Și-apoi, arta se simte, nu se explică”) „A influențat toată sculptura modernă.” – o afirmație imposibil de contrazis. „Nu e doar o femeie îngenuncheată – e principiul universal al rugăciunii redus la forma sa pură.” „Brâncuși a tăiat tot ce era inutil. Uită-te la linia asta simplă – transmite și umilință, și grație, și o conexiune cu divinul”, în timp ce faci un gest dramatic cu mâna pe conturul sculpturii. Apoi, mai poți adăuga că Brâncuși a fugit din România la Paris pentru a scăpa de academism.

Acum că ai învățat să pomenești aceste 5 opere cu nonșalanță, poți impresiona la întâlniri („Ah, Monet? Am o afinitate pentru perioada lui ulterioară – atunci când a început să se îndepărteze de realism. Poți salva conversații plictisitoare („Vorbind de artă, știi că Fiul Omului lui Magritte a inspirat estetica rock-ului anilor ’70?”). Secretul este să vorbești cu încredere, dar sfatul nostru este, citește totuși o carte, indiderent din ce domeniu, îți transformă vocabularul într-un instrument precis – nu doar că înveți cuvinte noi, dar înveți inclusiv cum și când să le folosești.

E un antrenament de memorie fără efort – atunci când urmărești acțiunea unui roman complex (precum este Crimă și pedeapsă), creierul tău ține evidența personajelor, motivelor și simbolurilor.

E terapeutic într-un mod unic – reduce considerabil stresul (cu 68%, conform unor studii), depășind muzica (61%) sau plimbările (42%). De ce? Pentru că te transportă într-o „realitate paralelă” – iar psihologii o numesc biblioterapie. Anumite cărți funcționează ca un fel de analiză fără psiholog. Cititul te ajută să fii mai plăcut în timpul conversațiilor. Îți lărgește orizontul, te introduce în istorie, în artă și cultură, în psihologie, în știință, activând regiuni complexe ale creierului și antrenând gândirea critică. Te face mai convingător – dacă știi să menționezi că Dorian Gray al lui Oscar Wilde a inspirat întreaga estetică goth, sau că Război și Pace explică mai bine psihologia maselor decât orice thread de Twitter și, nu în ultimul rând, discuțiile tale capătă substanță.

Cercetătorii demonstrează că oamenii care citesc ficțiune au mai multă inteligență emoțională – deci știi să „citești” și oamenii, nu doar cărțile. În plus, unele studii au emis ideea că cititul prelungește viața (Yale University, 2016 – oamenii care citesc ≥ 30 de minute pe zi trăiesc în medie cu 2 ani mai mult. Cititorii de cărți (≥ 3,5h/săptămână) au avut un risc de mortalitate redus cu 23% pe o perioadă de 12 ani comparativ cu non-cititorii). Motivul? Cititul reduce stresul într-un mod mai eficient, conform Journal of Clinical Psychology.

Deci da, poți folosi câteva replici istețe, dar adevărata cultură nu e mimetism – e context, conexiuni și curiozitate. Iar asta se câștigă doar între pagini. Happy reading.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Capela Sixtină ascunde un mesaj secret? Una dintre cele mai fascinante opere de artă ale Renașterii

Cum se restaurează un tablou? Radiografia operelor de artă

Zeci de opere de artă, aruncate „din greșeală” la gunoi de o primărie din Țările de Jos

Ce a descoperit știința despre oamenii care cred că Dumnezeu le iartă greșelile?