Home » D:News » Regina Elisabeta a II-a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord împlineşte 90 de ani, însă nu este sărbătorită public

Regina Elisabeta a II-a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord împlineşte 90 de ani, însă nu este sărbătorită public

Regina Elisabeta a II-a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord împlineşte 90 de ani, însă nu este sărbătorită public
Publicat: 21.04.2016
Zilele trecute, Regina Elisabeta a II-a s-a lăsat fotografiată de Annie Leibovitz, într-o şedinţă foto extraordinară

Regina Elisabeta a II-a îşi va serba ziua de naştere într-un cadru privat, ceremonii oficiale fiind organizate, prin tradiţie, în cea de-a doua sâmbătă a lunii iunie, anul acesta, în ziua de 11 iunie. O festivitate va fi organizată şi în perioada 12 -15 mai, în incinta Castelului Windsor.

Festivitatea va avea loc în cadrul privat al Castelului Windsor, în intervalul 12 – 15 mai, iar participanţii se vor bucura de un program spectaculos de muzică, dansuri şi parade ecvestre.

Aniversarea de 90 ani a Reginei Elisabeta a II-a va fi o comemorare a vieţii Majestăţii Sale, a dragostei sale faţă de cai şi a implicării în bunăstarea Marinei Regale, Armatei Britanice şi forţelor aeriene ale Regatului Unit, informează site-ul oficial al evenimentului, hmq90.co.uk.

De asemenea, va avea loc o ecranizare, de 90 de minute, ce va transpune întreaga viaţă a Reginei, începând cu momentul naşterii, trecerea prin cel de-al doilea Război Mondial, nunta regală, încoronarea şi domnia care a durat mai bine de 60 de ani. Evenimentul va fi coordonat de echipa care a organizat, cu succes, jubileul de diamant, în 2012, în Windsor, ce a marcat cei 60 de domnie a Majestăţii Sale.

La festivitate vor fi prezenţi peste 1.500 de participanţi din întreaga lume, dar şi 900 de cai, ce vor asigura fastuoasele parade ecvestre. Evenimentul va fi găzduit de actori, trupe şi dansatori, care provin din diferite ţări precum Chile, Noua Zeelandă, Canada, Australia sau Azerbaijan.

În fiecare după-amiază a evenimentului regal, un membru al Familiei Regale va asista la desfăşurarea activităţii, iar Majestatea Sa Regina va fi prezentă în ultima seară, pe 15 mai.

De asemenea, pentru a marca cei 90 de ani de la naşterea Reginei Elisabeta a II-a, vor fi organizate trei expoziţii a căror temă centrală va fi garderoba impresionantă a suveranei britanice.

Prima expoziţie se va deschide în data de 21 aprilie 2016 şi se va desfăşura la Palatul Holyroodhouse, în Scoţia, fiind alcătuită din piese realizate din faimoasa stofă scoţiană în carouri (tartan), de la ţinute de zi şi până la rochii de seară, dar şi accesorii.

Celelalte două expoziţii se vor desfăşura în lunile august şi septembrie, expunând pentru public costumele de epocă purtate de Regină în copilărie, pe lângă alte rochii şi articole vestimentare de ceremonie.

Zilele trecute, Regina Elisabeta a II-a s-a lăsat fotografiată de Annie Leibovitz, într-o şedinţă foto extraordinară, în care a împărţit lumina reflectoare cu nepoţii şi strănepoţii domniei sale, potrivit The Guardian.

21 aprilie 1926 este data de naştere a reginei Elisabeta a II-a, însă suverana britanică este sărbătorită oficial în luna iunie, tradiţional marcată printr-o ceremonie denumită „Trooping the Colour” („Salutul Culorilor).

Sursa: Mediafax

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Ralph Lauren, al doilea cel mai bogat fashion designer din lume. Are o avere de peste 8 miliarde de dolari
Ralph Lauren, al doilea cel mai bogat fashion designer din lume. Are o avere de peste 8 miliarde de dolari
Giorgio Armani, cel mai bogat creator de modă din lume
Giorgio Armani, cel mai bogat creator de modă din lume
Studiu: Tinerii se confruntă cu o criză a bunăstării emoționale și a sensului în viață
Studiu: Tinerii se confruntă cu o criză a bunăstării emoționale și a sensului în viață
Oamenii de știință au modificat structura moleculară a LSD-ului și au creat un nou medicament pentru creier
Oamenii de știință au modificat structura moleculară a LSD-ului și au creat un nou medicament pentru creier
Reîntoarcerea la clasic –  De ce ceasurile bărbătești mecanice revin puternic în tendințe (P)
Reîntoarcerea la clasic – De ce ceasurile bărbătești mecanice revin puternic în tendințe (P)
Test de cultură generală. Ce salariu au astronauții?
Test de cultură generală. Ce salariu au astronauții?
Estonia va continua să verifice navele din „flota-fantomă” a Rusiei, a transmis premierul țării
Estonia va continua să verifice navele din „flota-fantomă” a Rusiei, a transmis premierul țării
Fostul președinte american Joe Biden, diagnosticat cu o „formă agresivă” de cancer
Fostul președinte american Joe Biden, diagnosticat cu o „formă agresivă” de cancer
Au trecut 63 de ani de când Marilyn Monroe i-a cântat „Happy birthday mr. President” lui Kennedy
Au trecut 63 de ani de când Marilyn Monroe i-a cântat „Happy birthday mr. President” lui Kennedy
Nicușor Dan, ales președintele României. Cine va fi noul primar al Bucureștiului?
Nicușor Dan, ales președintele României. Cine va fi noul primar al Bucureștiului?
Scandal în Japonia după ce ministrul Agriculturii a spus că nu a fost niciodată „nevoit să cumpere orez”
Scandal în Japonia după ce ministrul Agriculturii a spus că nu a fost niciodată „nevoit să cumpere orez”
Fenomen cosmic misterios în Calea Lactee. Ce au văzut astronomii?
Fenomen cosmic misterios în Calea Lactee. Ce au văzut astronomii?
Erupție spectaculoasă! Un vulcan din Indonezia a aruncat cenușă la peste 1 kilometru înălțime
Erupție spectaculoasă! Un vulcan din Indonezia a aruncat cenușă la peste 1 kilometru înălțime
Cum creează păsările flamingo „tornade” subacvatice pentru a-și prinde prada
Cum creează păsările flamingo „tornade” subacvatice pentru a-și prinde prada
Cercetătorii au urmărit, în timp real, formarea inimii într-un embrion viu
Cercetătorii au urmărit, în timp real, formarea inimii într-un embrion viu
Studiu alarmant: Mâncarea pentru bebeluși, prea bogată în zahăr și săracă în nutrienți
Studiu alarmant: Mâncarea pentru bebeluși, prea bogată în zahăr și săracă în nutrienți
Dovedit științific: Ne ajută sau nu ceaiul verde să ardem grăsimea?
Dovedit științific: Ne ajută sau nu ceaiul verde să ardem grăsimea?
Două exoplanete au fost descoperite în jurul unei stele asemănătoare Soarelui
Două exoplanete au fost descoperite în jurul unei stele asemănătoare Soarelui
OSZAR »