Home » D:News » Copiii sub 12 ani, din trei ţări europene, nu mai au voie să mai lovească mingea cu capul, la antrenamente

Copiii sub 12 ani, din trei ţări europene, nu mai au voie să mai lovească mingea cu capul, la antrenamente

Publicat: 02.03.2020
Copiii sub 12 ani nu vor mai avea dreptul să lovească mingea cu capul la antrenamente, au decis federaţiile de fotbal din Anglia, Irlanda de Nord şi Scoţia, potrivit unui comunicat emis de forurile fotbalistice.

Măsura vine după ce un studiu al Universităţii din Glasgow, din octombrie 2019, a indicat că foştii fotbalişti profesionişti sunt de 3,5 ori mai predispuşi la deces sau la afecţiuni ale creierului decât persoanele obişnuite.

Restricţia intră în vigoare doar în cazul antrenamentelor. La meciurile oficiale, copiii vor avea posibilitatea să lovească mingea cu capul.

Deşi studiul nu a demonstrat că există o legătură clară între loviturile cu capul şi creşterea afecţiunilor neurodegenerative în rândul fotbaliştilor, cele trei federaţii au decis să ia această măsură pentru „a diminua orice risc potenţial”.

În comunicatul emis de forurile fotbalistice se mai menţionează că vor fi luate măsuri graduale şi în cazul copiilor cu vârste cuprinse între 12 şi 16 ani.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Record de temperatură în Emiratele Arabe Unite! Au fost înregistrate 51,6 grade Celsius

Nvidia se pregătește să lanseze un procesor AI special pentru piața chineză

De ce avem dinți sensibili? Peștii antici ar putea oferi răspunsul!

O „fosilă vie” a fost fotografiată în sălbăticie pentru prima dată

Un eveniment major s-a întâmplat pe Pământ cu 2 milioane de ani mai devreme decât s-a crezut până acum

Cuplurile care se îmbrățișează la culcare sunt mai puțin stresate și se simt mai în siguranță

Experții explică de ce nu e bine să le dăm lapte pisicilor

Care este singura specie de pasăre care poate zbura în sens invers?

Astronomii au descoperit un sistem binar rar în care o stea orbitează în interiorul altei stele

Un raport acuză Rusia de campanii directe de dezinformare în România, Moldova și Georgia

Vremea se schimbă radical de la începutul lunii iunie

Meteorologii anunță un sezon al uraganelor intens în Atlantic

Se împlinesc 482 de ani de la moartea omului care ne-a învăţat că Pământul se învârte în jurul Soarelui

Un medicament pentru diabet reprogramează celulele canceroase

Ce a încercat să facă un nou model de Inteligență Artificială atunci când dezvoltatorii au încercat să-l dezactiveze?

De ce bărbații sunt mai înalți decât femeile?

Donald Trump vrea iPhone-uri fabricate în SUA, altfel promite un tarif de 25% pentru Apple

Un arheolog care navighează precum un viking a făcut descoperiri neașteptate

OSZAR »