Home » Istorie » Crima perfectă: uciderea ministrului Barbu Catargiu

Crima perfectă: uciderea ministrului Barbu Catargiu

Crima perfectă: uciderea ministrului Barbu Catargiu
„Barbu Catargiu”, pictură de Theodor Aman. Sursa foto: Domeniu public
Publicat: 22.01.2025
La 22 ianuarie 1862 s-a format, la Bucureşti, primul guvern unitar al României, sub conducerea lui Barbu Catargiu.

Barbu Catargiu a fost, fără îndoială, una dintre cele mai ilustre figure ale politicii româneşti din secolul al XIX-lea.

 

 

Jurnalist şi politician român de succes, Catargiu a ocupat funcţia de prim-ministru al României până pe data de 20 iunie 1862, când a fost asasinat.

Acest politician conservator a fost, de fapt, primul prim-ministru al statului român, patriot desăvârşit, demn urmaş al unei vechi familii boiereşti, al cărui motto după care se călăuzea era „Totul pentru Ţara, nimic pentru noi”.

A fost un exigent bărbat de stat, care a servit drept model pentru tinerii săi adversari liberali din acea perioadă, Mihail Kogălniceanu şi Ion C. Brătianu. Datorită calităţilor sale, a fost numit iniţial Ministru al Finanţelor de către Alexandru Ioan Cuza.

A făptuit o serie de reforme revoluţionare, astfel încât istoricii îl consideră şi astăzi drept cel mai european om politic al epocii sale.

A interzis totuşi adunările publice, inclusiv adunarea de comemorare a Revoluţiei de la 1848, fapt care i-a adus animozităţi.

Personalitatea sa cu convingeri puternice i-a făcut pe adversarii săi din ambele tabere politice să se unească în „Monstruoasa Coaliţie” care apoi l-a mazilit pe Cuza. Radicalii liberali şi ultraconservatori au decis se pare, asasinarea premierului Barbu Catargiu. Ultimul său cuvânt politic a fost: „Pacea, domnilor, pacea şi odihna sunt scăparea ţării, şi voi prefera moartea mai înainte de a călca sau a lasă să se calce vreuna din instituţiile ţării”.

Pe data de 20 iunie 1862, pe când părăsea clădirea Parlamentului din Bucureşti şi se afla în trăsură alături de Prefectul Capitalei, Principele Nicolae Bibescu, Barbu Catargiu a fost asasinat prin împuşcare.

Deşi nu a putut fi dovedit vinovat niciodată, asasinul său prezumtiv se pare că a fost Gheorghe Bogaţi. Moartea lui Barbu Catargiu a fost cu adevărat o crimă politică perfectă.

Citeşte şi Topul conspiratiilor si controverselor politice romanesti.

Descoperă îţi prezintă principalele semnificaţii istorice ale zilei de 22 ianuarie:

1561 – S-a născut filozoful englez Francis Bacon (m. 9 aprilie 1626).

1901 – A încetat din viaţă Regina Victoria a Marii Britanii şi Irlandei (1837-1901) şi Împărăteasă a Indiilor (1876-1901) (n. 24 mai 1819)

1934 – A avut loc întrunirea de la Zagreb a Consiliului permanent al Micii Înţelegeri. În cursul întâlnirii, Titulescu, Benes şi Jeftic au discutat, printre altele, problema restabilirii relaţiilor diplomatice ale României, Cehoslovaciei şi Iugoslaviei cu URSS.

1922 – A încetat din viaţă Papa Benedict al XV-lea (Giacomo della Chiesa), recunoscut pentru eforturile sale susţinute pentru menţinerea păcii. (n. 21 noiembrie1854)

1973 – A încetat din viaţă Lyndon Baines Johnson, al 36-lea preşedinte al SUA (1963-1969) (n. 27 aug. 1908)

1993 – La reuniunea la nivel înalt de la Minsk doar 7 din cele 10 state prezente (din fosta URSS) au semnat Carta CSI. S-au abţinut Moldova, Ucraina şi Turkmenistanul deoarece au considerat că această Cartă va conduce la realizarea unei integrări economice, asigurând totodată Rusiei rolul de lider.

1999 – Premierul Radu Vasile a sosit la Cozia pentru negocieri cu liderii minerilor. Negocierile între reprezentanţii Guvernului şi liderii minerilor din Valea Jiului aveau să ducă la identificarea unor soluţii urmau să fie finalizate după ce, în termen de 30 de zile, aveau să fie prezentate programe de restructurare şi de reducere a pierderilor, programe realizate împreună cu Compania Naţională a Huilei şi cu liderii sindicali.

2001 – A murit, la Paris, editorul Constantin Tacou, nume cunoscut al diasporei culturale româneşti din Franţa. Tacou a fost în ultimele decenii conducătorul renumitei Edituri l Herne, unde au apărut de-a lungul timpului celebrele Cahiers de l’Herne, dedicate unor mari nume sau teme ale culturii europene (Heidegger, Eliade, Jung, Schopenhauer, Borges, Yeats, Malraux, Rimbaud, Musil etc).

2004 – Guvernul a aprobat normele de aplicare a Codului Fiscal.

2006 – Iranul şi-a extins în secret instalaţiile nucleare de la Natanz.

2008 – A încetat din viaţă, în urma unei supradoze accidentale de medicamente, actorul australian Heath Ledger; a fost nominalizat post-mortem la Premiile Oscar, BAFTA, Globul de Aur şi Premiile SAG (n. 4 aprilie 1979).

2008 – A încetat din viaţă Ştefan Niculescu, academician, compozitor şi muzicolog, membru titular al Academiei Române (n. 31 iulie 1927)

2012  – A încetat din viaţă regizorul de teatru şi televiziune şi scenaristul Tudor Mărăscu; a creat aproximativ 60 de spectacole de teatru, printre care se numără: „Adio, Europa!”, „Doamnele domnului Caragiale”, „Doi pe o bancă”, „Dulcea pasăre a tinereţii”, „Harvey”, „Hitler al XVII-lea”, „Omul cu mârţoaga”, „Ondine” şi „Pădurea” (n. 10 noiembrie 1940).

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
James Harrison, prima persoană care a creat o mașină de făcut gheață și un frigider viabile din punct de vedere comercial
James Harrison, prima persoană care a creat o mașină de făcut gheață și un frigider viabile din punct de vedere comercial
Natacha Rambova, iubita lui Rudolph Valentino. Balerină, designer de costume de film și singurul egiptolog de la Hollywood
Natacha Rambova, iubita lui Rudolph Valentino. Balerină, designer de costume de film și singurul egiptolog de la Hollywood
Câte minute de somn pierdem din cauza substanțelor toxice din plastic?
Câte minute de somn pierdem din cauza substanțelor toxice din plastic?
Podcastul care dezgroapă SECRETELE LUI MIHAI EMINESCU. Alin Comșa: „N-avea ce mânca!” | ALTCEVA CU ADRIAN ARTENE
Podcastul care dezgroapă SECRETELE LUI MIHAI EMINESCU. Alin Comșa: „N-avea ce mânca!” | ALTCEVA CU ADRIAN ARTENE
Somnul ajută creierul să se pregătească pentru viitor. Iată cum
Somnul ajută creierul să se pregătească pentru viitor. Iată cum
Test de cultură generală. Ce este Inelul de Foc al Pacificului?
Test de cultură generală. Ce este Inelul de Foc al Pacificului?
Academia Atlantykron omagiază 44 de ani de la zborul în spațiu al cosmonautului Dumitru-Dorin Prunariu
Academia Atlantykron omagiază 44 de ani de la zborul în spațiu al cosmonautului Dumitru-Dorin Prunariu
Oamenii de știință au calculat peste cât timp se va sfârși Universul
Oamenii de știință au calculat peste cât timp se va sfârși Universul
S-ar fi descoperit o posibilă cauză pentru pana de curent din Spania și Portugalia
S-ar fi descoperit o posibilă cauză pentru pana de curent din Spania și Portugalia
Danemarca ar putea renunța la o interdicție veche de 40 de ani privind energia nucleară
Danemarca ar putea renunța la o interdicție veche de 40 de ani privind energia nucleară
SUA și Qatar au semnat un acord Boeing de 200 de miliarde de dolari
SUA și Qatar au semnat un acord Boeing de 200 de miliarde de dolari
O influenceriță a fost împușcată mortal în timp ce era live pe TikTok
O influenceriță a fost împușcată mortal în timp ce era live pe TikTok
Inteligența Artificială este capabilă să dezvolte spontan comunicare similară cu cea a oamenilor
Inteligența Artificială este capabilă să dezvolte spontan comunicare similară cu cea a oamenilor
Comisia Europeană a greșit atunci când a blocat accesul la mesajele Ursulei von der Leyen
Comisia Europeană a greșit atunci când a blocat accesul la mesajele Ursulei von der Leyen
Cum arată industria criptomonedelor după primele 100 de zile din al doilea mandat al lui Donald Trump?
Cum arată industria criptomonedelor după primele 100 de zile din al doilea mandat al lui Donald Trump?
O specie de insectă folosește o tactică surprinzătoare pentru a-și manipula prada
O specie de insectă folosește o tactică surprinzătoare pentru a-și manipula prada
„Conspirații cu gen. Emil Străinu” începe joi, 15 mai, de la 22:00, LIVE pe YouTube Cancan
„Conspirații cu gen. Emil Străinu” începe joi, 15 mai, de la 22:00, LIVE pe YouTube Cancan
Cum l-a protejat, fără să dorească, spionajul german pe ambasadorul francez la București în Primul Război Mondial
Cum l-a protejat, fără să dorească, spionajul german pe ambasadorul francez la București în Primul Război Mondial
OSZAR »