Home » Natură » Walter, motanul care i-a salvat de peste 50 de ori viaţa stăpânei sale

Walter, motanul care i-a salvat de peste 50 de ori viaţa stăpânei sale

Walter, motanul care i-a salvat de peste 50 de ori viaţa stăpânei sale
Publicat: 05.02.2020
Un motan din Marea Britanie, Walter, i-a salvat viaţa stăpânei sale de peste 50 de ori, detectând crizele de diabet pe care aceasta le făcea în somn, potrivit The Sun.

Hazel Parkyn, fostă asistentă medicală, din Dorset, Marea Britanie, suferă de diabet de tipul I şi, dacă îi scade glicemia în timp ce doarme, poate suferi convulsii şi chiar să intre în comă, consecinţele fiind potenţial fatale.

Motanul Walter, în vârstă de nouă ani, a salvat-o pe stăpâna sa din astfel de situaţii, de peste 50 de ori.

Walter poate detecta modificările chimice care se produc în corpul femeii în momentul în care îi scade glicemia şi o atinge pe faţă până se trezeşte.

Hazel spune că, iniţial, şi-a luat un câine, un labrador pe nume Chloe, care să o ajute special cu această boală, însă patrupedul nu a putut fi dresat în acest sens. Ulterior, l-a adoptat şi pe Walter.

Femeia a mai povestit că, prima dată când acesta a ajutat-o, ea nu şi-a dat seama ce face acesta. Motanul a trezit-o într-o noapte şi, când a încercat să aprindă lumina, femeia şi-a dat seama că este ameţită şi că i-a scăzut glicemia. După ce şi-a măsurat glicemia, şi-a dat seama că scăzuse la un nivel potenţial fatal.

Clare Hemington, specialist în comportament felin, a explicat pentru The Sun că pisicile au simţul mirosului de 14 ori mai puternic decât al oamenilor.

Medicul Marios Anastasiadis a spus că sunt binecunoscute cazurile de câini care pot detecta crizele de diabet, dar că este pentru prima dată când aude că o pisică poate face acest lucru, potrivit Mediafax.

Diabetul este caracterizat de creşterea anormală a nivelului de zahăr în sânge. Diabetul de tipul I atinge în general subiecţii tineri şi reprezintă cam 10% din totalul cazurilor, în timp ce diabetul de tip II apare mai ales la vârsta adultă şi este influenţat de obezitate şi sedentarism.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cercetătorii susțin că au găsit un portal către a cincea dimensiune
Cercetătorii susțin că au găsit un portal către a cincea dimensiune
Orașul care anulează facturile la apă pe perioada verii
Orașul care anulează facturile la apă pe perioada verii
Reacția lui Kim Jong Un după ce o navă de război a fost distrusă în timpul lansării la apă
Reacția lui Kim Jong Un după ce o navă de război a fost distrusă în timpul lansării la apă
Primul producător auto care va integra asistentul AI de la Google în mașinile sale
Primul producător auto care va integra asistentul AI de la Google în mașinile sale
Se împlinesc 91 de ani de la prinderea şi uciderea unui faimos cuplu criminal din SUA
Se împlinesc 91 de ani de la prinderea şi uciderea unui faimos cuplu criminal din SUA
Vinul european, puternic afectat de schimbările climatice
Vinul european, puternic afectat de schimbările climatice
Care sunt cele mai scumpe cartiere din România?
Care sunt cele mai scumpe cartiere din România?
Concert Metallica pe Arena Națională din București. Când se pun în vânzare biletele?
Concert Metallica pe Arena Națională din București. Când se pun în vânzare biletele?
Eveniment major de sănătate publică! A fost confirmat un virus derivat din vaccin
Eveniment major de sănătate publică! A fost confirmat un virus derivat din vaccin
Telescopul Webb și-a doborât propriul record pentru cea mai îndepărtată galaxie cu MoM-z14
Telescopul Webb și-a doborât propriul record pentru cea mai îndepărtată galaxie cu MoM-z14
Epictet: cum un sclav a devenit maestrul stoicismului. Lecții de viață care încă ne schimbă destinul. „Este posibil ca o piatră să fie aruncată în sus și să nu cadă? A te aștepta la altceva este pură nebunie”
Epictet: cum un sclav a devenit maestrul stoicismului. Lecții de viață care încă ne schimbă destinul. „Este posibil ...
Jennifer Aniston, povestea din spatele celebrei Rachel Green
Jennifer Aniston, povestea din spatele celebrei Rachel Green
Julia Louis-Dreyfus, de la Seinfeld, la Marvel. „Nu poți evita moartea, dar poți râde de ea”
Julia Louis-Dreyfus, de la Seinfeld, la Marvel. „Nu poți evita moartea, dar poți râde de ea”
„Conspirații cu gen. Emil Străinu” începe joi, 22 mai, de la 22:00, LIVE pe YouTube CANCAN
„Conspirații cu gen. Emil Străinu” începe joi, 22 mai, de la 22:00, LIVE pe YouTube CANCAN
Ce este „Regula 2-2-2” și poate aceasta să salveze o relație?
Ce este „Regula 2-2-2” și poate aceasta să salveze o relație?
Oamenii-reptilieni, teoria conspirației sau cel mai bine păstrat secret de pe Pământ?
Oamenii-reptilieni, teoria conspirației sau cel mai bine păstrat secret de pe Pământ?
Ce s-a întâmplat atunci când oamenii de știință au expus celule umane la 5G?
Ce s-a întâmplat atunci când oamenii de știință au expus celule umane la 5G?
Test de cultură generală. Cum scapi dintr-o mașină care se scufundă?
Test de cultură generală. Cum scapi dintr-o mașină care se scufundă?
OSZAR »