Home » Știință » John Goodenough, creatorul bateriei litiu-ion, este pe cale să revoluţioneze lumea din nou, la venerabila vârstă de 94 de ani

John Goodenough, creatorul bateriei litiu-ion, este pe cale să revoluţioneze lumea din nou, la venerabila vârstă de 94 de ani

John Goodenough, creatorul bateriei litiu-ion, este pe cale să revoluţioneze lumea din nou, la venerabila vârstă de 94 de ani
Publicat: 16.03.2017
Creatorul bateriei litiu-ion, acum în vârstă de 94 de ani, a inventat un nou mediu de stocare a energiei care atrage atenţia investitorilor din lumea întreagă.

„John Goodenough a dezvoltat o baterie cu un nou tip de celule, acestea având o densitate de trei ori mai mare decât cele pe litiu-ion”, a anunţat Eric Schmidt, preşedintele executiv al Alphabet.

Potrivit studiilor derulate de Goodenough, aceste noi baterii ar putea fi construite integral din sticlă. Ele ar stoca şi transmite energie la temperaturi mai scăzute decât bateriile de azi, iar producţia ar necesita în principal sodiu, materie primă ce există în abundenţă la nivel global, informează Business Magazin.

Principala destinaţia ar fi maşinile electrice, în cazul cărora bateriile reprezintă cea mai mare problemă în acest moment.

„Drumul de la laboratorul de cercetare la fabrică este unul lung”, a declarat Julia Atwood, analist la Bloomberg New Energy Finance. „Unele tehnologii întâlnesc dificultăţi atunci când se pune problema producţiei în masă; ar putea dura astfel destul de mult până să vedem aceste materiale în maşini electrice sau chiar în rolul de medii de stocare staţionare.”

John Goodenough este „responsabil” pentru descoperirea bateriilor de tip LiFePO4 – litiu-fier-fosfat, ce au devenit cam cele mai populare din 1996 încoace. În anii care au urmat acelei lansări au apărut tot felul de variaţii ale bateriilor litiu-ion, combinarea cu diverse alte materiale ducând la unele îmbunătăţiri.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Cum să confecţionezi o baterie acasă. Nu e atât de complicat – VIDEO

Au fost create noi fibre „inteligente” care blochează explozia bateriilor de litiu

Modul periculos prin care doi tineri au încărcat bateria telefonului mobil. Avertisment: Nu încercaţi să recreaţi un astfel de experiment! – VIDEO

Ce se întâmplă în interiorul unei baterii înainte să explodeze

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un studiu arată că telefonul are un impact mai mare asupra psihicului decât lipsa de mișcare
Un studiu arată că telefonul are un impact mai mare asupra psihicului decât lipsa de mișcare
Astăzi se împlinesc 154 de ani de la naşterea unuia dintre cei mai prolifici istorici şi scriitori pe care i-a avut România vreodată
Astăzi se împlinesc 154 de ani de la naşterea unuia dintre cei mai prolifici istorici şi scriitori pe care i-a avut România ...
Elon Musk îi datorează președintelui SUA 100 de milioane de dolari
Elon Musk îi datorează președintelui SUA 100 de milioane de dolari
Cercetătorii anunță că Soarele începe o perioadă de activitate înaltă
Cercetătorii anunță că Soarele începe o perioadă de activitate înaltă
Vremea în prima lună de vară se anunță sufocantă și cu ploi puține
Vremea în prima lună de vară se anunță sufocantă și cu ploi puține
Un întreg continent va primi cea mai mare parte din averea lui Bill Gates
Un întreg continent va primi cea mai mare parte din averea lui Bill Gates
Arheologii au aflat cum era folosită o găleată bizantină rară în Anglia secolului al VI-lea
Arheologii au aflat cum era folosită o găleată bizantină rară în Anglia secolului al VI-lea
Africa de Sud se ridică din ocean, dezvăluie oamenii de știință
Africa de Sud se ridică din ocean, dezvăluie oamenii de știință
Cele mai vechi unelte cunoscute din oase de balenă, descoperite în colecțiile muzeelor europene
Cele mai vechi unelte cunoscute din oase de balenă, descoperite în colecțiile muzeelor europene
Cea mai scumpă geantă de mână din lume
Cea mai scumpă geantă de mână din lume
Lecții de prim ajutor psihic. Cum să-ți revii din nimic, fără ajutorul cuiva
Lecții de prim ajutor psihic. Cum să-ți revii din nimic, fără ajutorul cuiva
Conform evoluției, telefoanele sunt niște paraziți
Conform evoluției, telefoanele sunt niște paraziți
Este adevărat că retinolul inversează semnele îmbătrânirii? Iată ce spune știința!
Este adevărat că retinolul inversează semnele îmbătrânirii? Iată ce spune știința!
Test de cultură generală. Putem auzi electricitatea?
Test de cultură generală. Putem auzi electricitatea?
„Update Go4it” #22. Alexandru „Andu” Rădulescu aduce insighturi din eSuperliga și din culisele contentului digital
„Update Go4it” #22. Alexandru „Andu” Rădulescu aduce insighturi din eSuperliga și din culisele contentului digital
Pentru prima dată, astronomii au găsit apă în jurul unei stele similare Soarelui
Pentru prima dată, astronomii au găsit apă în jurul unei stele similare Soarelui
Câte cești de cafea putem bea pe zi pentru o îmbătrânire sănătoasă?
Câte cești de cafea putem bea pe zi pentru o îmbătrânire sănătoasă?
Un câine s-a întors cu bine acasă după o aventură de 36 de zile și 160 kilometri
Un câine s-a întors cu bine acasă după o aventură de 36 de zile și 160 kilometri
OSZAR »