Home » Știință » Reuşita chinezilor se transformă în eşec. Ce s-a întâmplat cu prima plantă ce a crescut pe Lună

Reuşita chinezilor se transformă în eşec. Ce s-a întâmplat cu prima plantă ce a crescut pe Lună

Publicat: 18.01.2019
Recent, programul spaţial al Chinei a anunţat că prima sămânţă de bumbac, aflată într-un recipient sigilat de pe Lună, a germinat. Noile informaţii arată, însă, că planta este deja moartă.

Germinarea plantei de bumbac a fost anunţată în toată lumea, aceasta fiind considerată prima plantă crescută în spaţiu, scrie Science Alert.

Deşi trimiterea unei seminţe, pe Lună, unde a germinat, este o reuşită incontestabilă a ştiinţei se pare că planta este deja moartă. Informaţiile au fost transmise de către principalul cercetător al experimentul de pe Lună, XIe Genxin. El a afirmat că planta nu va rezista apusului de pe Lună, ce duce la scăderea temperaturii recipientului până la aproximativ -170 de grade Celsius.

Sursa-captură Youtube

„Viaţa din recipient nu va supravieţui nopţii de pe Lună”, a afirmat Xie. Cercetătorul a mai confirmat că şi celelalte plante, precum cartofii sau o specie asemănătoare cu varza, nu au reuşit să germineze.

Acum, după încheierea experimentului, Xie a precizat că materia organică se va descompune în recipient.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Prima imagine panoramică de pe partea nevăzută a Lunii

Sonda chinezească a aselenizat pe partea întunecată a Lunii

Roverul chinez de pe partea nevăzută a Lunii şi-a activat sistemele şi este pregătit să înceapă misiunea istorică

O rachetă din benzile desenate cu Tin Tin ar putea duce omenirea pe Marte

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Aliat al lui Alexei Navalnîi, condamnat la 18 ani de închisoare
Aliat al lui Alexei Navalnîi, condamnat la 18 ani de închisoare
Rusia vrea să înlocuiască WhatsApp și Telegram cu propria aplicație de mesagerie
Rusia vrea să înlocuiască WhatsApp și Telegram cu propria aplicație de mesagerie
Posibile legături între Telegram și serviciile de securitate rusești
Posibile legături între Telegram și serviciile de securitate rusești
Mai 2025 a fost a doua cea mai caldă lună mai din istoria măsurătorilor
Mai 2025 a fost a doua cea mai caldă lună mai din istoria măsurătorilor
De ce oamenii au început să folosească focul? O nouă teorie sugerează că nu pentru a găti mâncarea
De ce oamenii au început să folosească focul? O nouă teorie sugerează că nu pentru a găti mâncarea
Proiectul Montauk – Adevărul din spatele serialului Stranger Things – Joi, 12 iunie, de la ora 22:00, LIVE pe YouTube Cancan
Proiectul Montauk – Adevărul din spatele serialului Stranger Things – Joi, 12 iunie, de la ora 22:00, LIVE pe YouTube ...
Semne ciudate în apă: Balenele cu cocoașă încearcă să comunice cu oamenii?
Semne ciudate în apă: Balenele cu cocoașă încearcă să comunice cu oamenii?
Cea mai mare capsulă a timpului este pe cale să fie deschisă
Cea mai mare capsulă a timpului este pe cale să fie deschisă
„Pădurea care tace”: Povestea ecologistului care a documentat dispariția tăcută a insectelor
„Pădurea care tace”: Povestea ecologistului care a documentat dispariția tăcută a insectelor
Microplasticele din ambalajele alimentare, pericol pentru intestin
Microplasticele din ambalajele alimentare, pericol pentru intestin
Bărbile sunt focare de microbi? Iată ce spun studiile!
Bărbile sunt focare de microbi? Iată ce spun studiile!
Proiectul Montauk: Ce făcea Guvernul SUA la baza militară Camp Hero?
Proiectul Montauk: Ce făcea Guvernul SUA la baza militară Camp Hero?
Statutul socioeconomic este legat de sănătatea creierului, arată un studiu
Statutul socioeconomic este legat de sănătatea creierului, arată un studiu
Test de cultură generală. Pe ce continent s-au născut cei mai puțini oameni?
Test de cultură generală. Pe ce continent s-au născut cei mai puțini oameni?
Suprafața Lunii ascunde „o comoară” de peste 1 trilion de dolari, susțin oamenii de știință
Suprafața Lunii ascunde „o comoară” de peste 1 trilion de dolari, susțin oamenii de știință
Un pui de bizon american este cel mai nou membru de la Grădina Zoologică din Craiova
Un pui de bizon american este cel mai nou membru de la Grădina Zoologică din Craiova
Acord între SUA și China privind restricțiile la exporturi
Acord între SUA și China privind restricțiile la exporturi
Poliția din Hong Kong a interzis un joc video în care utilizatorii pot lupta împotriva regimului comunist
Poliția din Hong Kong a interzis un joc video în care utilizatorii pot lupta împotriva regimului comunist
OSZAR »