Home » Istorie » Mormintele din Epoca de Piatră din Irlanda nu sunt ce au crezut cercetătorii, arată o analiză ADN

Mormintele din Epoca de Piatră din Irlanda nu sunt ce au crezut cercetătorii, arată o analiză ADN

Mormintele din Epoca de Piatră din Irlanda nu sunt ce au crezut cercetătorii, arată o analiză ADN
Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 27.04.2025

Arheologii au presupus mult timp că mormintele din Epoca de Piatră din Irlanda au fost construite pentru regalitate. Însă o nouă analiză a ADN-ului din 55 de schelete găsite în aceste morminte vechi de 5.000 de ani sugerează că ele au fost destinate comunității, nu unei dinastii conducătoare.

În perioada neolitică a Irlandei, între aproximativ 3900 și 2500 î.Hr., oamenii au construit „monumente megalitice” — structuri mari din piatră care conțineau oase umane și rămășițe incinerate.

Deși aceste monumente marcau clar locuri de înmormântare, arheologii s-au întrebat mereu cine era înmormântat acolo și dacă mormintele aveau și alte scopuri, precum ritualuri, ceremonii sau spectacole.

Primele studii ADN arătau că cei care au construit aceste monumente erau agricultori timpurii care creșteau vite și cultivau cereale.

S-a crezut de asemenea că mormintele erau construite pentru elite antice. Însă un studiu publicat în Cambridge Archaeological Journal sugerează că arheologii s-ar putea să se fi înșelat în privința identității celor înmormântați — și a relațiilor dintre ei.

„În loc să fie morminte regale, monumentele megalitice ar fi putut fi locuri în care comunitățile se adunau sezonier pentru a lucra, a sărbători și a-și înmormânta morții”, a spus Neil Carlin, autorul principal al studiului și arheolog la University College Dublin, pentru Live Science.

Mai vechi decât Stonehenge sau piramidele egiptene

Studiul mai sugerează că aceste morminte au apărut în urma unei schimbări majore față de practicile funerare mai simple din cele patru secole anterioare, scrie LiveScience.

Arheologii au identificat patru tipuri diferite de morminte antice în Irlanda, dintre care trei sunt forme simple folosite în prima parte a Neoliticului și un al patrulea tip, numit „mormânt cu pasaj dezvoltat”, apărut în jurul anului 3300 î.Hr. Acestea constau într-un tumul circular mare, accesat printr-un coridor de piatră. Sunt mai vechi decât Stonehenge sau piramidele egiptene, și multe pot fi văzute și azi în peisajul Irlandei, inclusiv faimosul mormânt de la Newgrange.

Carlin și echipa sa au observat că majoritatea persoanelor înmormântate în mormintele cu pasaj nu aveau legături genetice apropiate. „Având în vedere acest lucru, nu putem spune că aceste morminte au fost locul de odihnă al unei linii dinastice care a restricționat accesul la înmormântare doar la rudele sale”, arată cercetătorii în studiu.

Prin analizarea atentă a dovezilor ADN și a diferențelor subtile dintre înmormântări, au descoperit o schimbare semnificativă după primele patru secole de agricultură în Irlanda.

O societate egalitară?

În Neoliticul timpuriu, mormintele mai mici și mai simple corespundeau cu ADN-ul care arăta comunități restrânse, cu legături biologice apropiate. Însă în Neoliticul târziu, când s-au construit morminte mai mari cu pasaje, majoritatea celor înmormântați erau mai diverși genetic și înrudiți mai îndepărtat, arată analiza ADN.

„Argumentăm că acest lucru reflectă modul în care grupurile de rudenie care foloseau aceste morminte interacționau la scară mai largă și alegeau mai frecvent să aibă copii cu membri ai acestor comunități extinse”, a spus Carlin.

Nu este clar ce a provocat această schimbare. Dar cercetătorii sugerează că grupurile disparate care au construit mormintele cu pasaje se adunau, posibil sezonier, pentru a participa la activități ceremoniale împreună.

În loc să vedem perioada neolitică ca fiind dominată de dinastii puternice, cercetătorii o privesc acum ca pe „o societate mai egalitară,” a spus Carlin. Totuși, este nevoie de mai multe cercetări — inclusiv noi studii ADN, artefacte și arhitectură monumentală — pentru a înțelege pe deplin schimbările sociale din Irlanda după anul 3600 î.Hr.

Vă recomandăm să mai citiți și:

Mormintele antice din Anatolia răstoarnă ce s-a crezut până acum despre societățile complexe

Arheologii au descoperit mormintele unor războinici, vechi de 4.500 de ani, în Germania

Descoperire uriașă în Cehia! Arheologii au găsit în același loc morminte celtice, morminte slave și așezări din Epoca de Piatră

Renovarea unei case din Franța a scos la iveală un cimitir vechi de 700 de ani, cu morminte din epoca romană

Mihaela Horchidan
Mihaela Horchidan
Mihaela și-a finalizat studiile la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București, având experiență în presa online și radio. Curiozitatea, dorința de a afla cât mai multe și pasiunea pentru istorie, ştiinţă şi natură au condus-o către Descopera.ro citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
OSZAR »