Home » Știință » Astronomii au descoperit un sistem planetar dezolant. Acesta va fi şi viitorul Sistemului Solar

Astronomii au descoperit un sistem planetar dezolant. Acesta va fi şi viitorul Sistemului Solar

Astronomii au descoperit un sistem planetar dezolant. Acesta va fi şi viitorul Sistemului Solar
Publicat: 08.04.2019
Cercetătorii au descoperit rămăşiţele unei planete moarte care orbitează o stea moartă, într-un sistem îndepărtat. Nucleul planetei este constituit din metal şi orbitează la viteze extrem de mari un mediu cosmic plin cu vestigii ale planetelor. Într-o bună zi, acesta va fi şi viitorul Sistemului Solar.

Noul studiu a fost descris în detaliu pe 4 aprilie în jurnalul Science şi prezintă observaţiile asupra unui rest al unei planete ce gravitează o pitică altă într-un sistem planetar aflat la 410 milioane de ani lumină de Terra, scrie Live Science.

La fel ca toate piticele albe – care se formează după ce stelele ca Soarele îşi termină combustibilul, se extind în cataclisme puternice, apoi se retrag în carapace cristaline – steaua care a atras atenţia echipei este extrem de densă. Conform cercetătorilor, pitica albă are 70% din masa Soarelui nostru, dar volumul nu este mai mare decât cel al Terrei, dându-i astfel o forţă gravitaţională imensă.

„Gravitaţia piticei albe este atât de puternic – de 100.000 de ori decât cea a Pământului – încât un asteroid normal va fi dezintegrat de forţele gravitaţionale dacă trece prea aproape”, a precizat Christopher Manser, fizician la University of Warwick din Coventry, Anglia.

Manser şi colegii au văzut în jurul acestei stele detritus rezultat în urma pulverizării planetelor şi a altor corpuri. O analiză spectroscopică a luminii emise de stea şi mediul înconjurător a arătat că discul era plin de elemente grele precum fierul, magneziul şi oxigenul – ingrediente cheie pentru compoziţia plenetelor solide precum Terra.

De asemenea, au observat un obiect care gravita cu viteză mai ridicată prin acest mediu. Acesta se deplasa atât de rapid, încât completa o orbită în jurul stelei moarte în doar 2 ore, lăsând în urmă o „coadă” de gaz precum cometele.

Viitorul sumbru al Sistemului Solar

La asemenea viteze şi atât de aproape de pitica albă, corpul trebuie să fie şi el foarte dens pentru a avea tăria internă de a rezista la asemenea presiuni. Conform echipei de cercetători, şi obiectul trebuie să fie constituit din metale grele precum fier şi nichel. Cel mai probabil era nucleul unei planete care a supravieţuit morţii catastrofale a stelei sale. Ar fi avut cel puţin sute de kilometri în diametru, dar acum este redusă la un diametru de doar un kilometru.

Cercetătorii precizează că orice bucată de planetă, indiferent cât de mică, care a supravieţuit atât de aproape de o pitică albă este un lucru remarcabil. Cunoaşterea mai în detaliu a acestui sistem planetar este relevantă şi pentru aflarea viitorului Sistemului Solar.

„Consensul general este că peste 5-6 miliarde de ani de acum, Sistemul Solar ar fi format dintr-o pitică albă, orbitată de Marte, Jupiter, Saturn şi restul planetelor exterioare, dar şi asteroizi şi comete”, a precizat Manser.

Cât despre Terra, Venus şi Mercur, Soarele le-ar înghiţi atunci când se va umfla într-o gigantă roşie, în etapa în care îşi arde ultima parte a combustibilului.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Stelele ”zombi” care se întorc din morţi pot reprezenta un indiciu pentru existenţa unor corpuri cosmice misterioase

Astronomii au putut observa în premieră cum arată interiorul unei pitice albe şi au avut câteva surprize

S-au descoperit primele dovezi ale unei planete solide dintr-un sistem solar cu două stele

Descoperirea care poate rescrie o teorie în astrofizică. Cât trăiesc de fapt stelele bătrâne?

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Doi români au ajuns în fața unei instanțe după ce au furat 53 de batoane de ciocolată Dubai
Doi români au ajuns în fața unei instanțe după ce au furat 53 de batoane de ciocolată Dubai
Gestul ciudat făcut de Erdogan față de Macron la summitul din Albania
Gestul ciudat făcut de Erdogan față de Macron la summitul din Albania
Un palmier s-a prăbușit peste un producător de film la Festivalul de la Cannes
Un palmier s-a prăbușit peste un producător de film la Festivalul de la Cannes
Creșterea nivelului mării va declanșa o „migrație catastrofală”
Creșterea nivelului mării va declanșa o „migrație catastrofală”
Care a fost cea mai lungă migrație preistorică a omenirii? Distanța parcursă este uimitoare!
Care a fost cea mai lungă migrație preistorică a omenirii? Distanța parcursă este uimitoare!
Ar putea pădurea amazoniană să supraviețuiască unei secete lungi?
Ar putea pădurea amazoniană să supraviețuiască unei secete lungi?
Gândul Exclusiv prezintă „Raiul cultural” miercuri, 21 mai, de la ora 14.00, live pe Gândul. Invitați: Ioana Dichiseanu, Simona Florescu și Andrei Giurgia
Gândul Exclusiv prezintă „Raiul cultural” miercuri, 21 mai, de la ora 14.00, live pe Gândul. Invitați: Ioana Dichiseanu, ...
În anul 536 d.Hr. a început o perioadă mizerabilă din istoria omenirii
În anul 536 d.Hr. a început o perioadă mizerabilă din istoria omenirii
Andie MacDowell, unul dintre cei mai frumoși oameni în anii 1991 și 2000. Două căsnicii, o logodnă și trei copii
Andie MacDowell, unul dintre cei mai frumoși oameni în anii 1991 și 2000. Două căsnicii, o logodnă și trei copii
Pablo Larraín, singurul chilian nominalizat la Oscar. Regizorul filmului biografic Maria, cu Angelina Jolie în rolul Mariei Callas
Pablo Larraín, singurul chilian nominalizat la Oscar. Regizorul filmului biografic Maria, cu Angelina Jolie în rolul Mariei ...
Adevărata tragedie din spatele morții lui Mihai Eminescu: „Nu o să știm niciodată cu adevărat”
Adevărata tragedie din spatele morții lui Mihai Eminescu: „Nu o să știm niciodată cu adevărat”
Test de cultură generală. De câte ori înghițim într-o zi?
Test de cultură generală. De câte ori înghițim într-o zi?
Astronomii au fost uimiți de o auroră epică de pe Marte care a acoperit întreaga planetă
Astronomii au fost uimiți de o auroră epică de pe Marte care a acoperit întreaga planetă
O lege privind avortul îi obligă pe medici să țină în viață o femeie însărcinată aflată în moarte cerebrală până când va naște
O lege privind avortul îi obligă pe medici să țină în viață o femeie însărcinată aflată în moarte cerebrală ...
Vremea în luna mai, tot mai ciudată. Prognoza anunțată de ANM
Vremea în luna mai, tot mai ciudată. Prognoza anunțată de ANM
Un avion de la Lufthansa cu peste 200 de oameni la bord a zburat fără pilot timp de 10 minute
Un avion de la Lufthansa cu peste 200 de oameni la bord a zburat fără pilot timp de 10 minute
Mai bine de trei veacuri de când „Lorenzo de Medici” al României îi îndruma pe moldoveni să lupte împotriva otomanilor
Mai bine de trei veacuri de când „Lorenzo de Medici” al României îi îndruma pe moldoveni să lupte împotriva otomanilor
Actorul american Kevin Spacey, premiat la Cannes pentru întreaga carieră, în ciuda acuzațiilor de agresiune sexuală
Actorul american Kevin Spacey, premiat la Cannes pentru întreaga carieră, în ciuda acuzațiilor de agresiune sexuală
OSZAR »