Home » Știință » Telescopul Webb și-a unit forțele cu Observatorul Chandra. Care au fost rezultatele?

Telescopul Webb și-a unit forțele cu Observatorul Chandra. Care au fost rezultatele?

Galaxia Roată de Car. Credit foto: NASA/CXC/SAO; IR (Spitzer): NASA/JPL-Caltech; IR (Webb): NASA/ESA/CSA/STScI
Publicat: 07.10.2022

Câteva dintre primele imagini surprinse de Telescopul Spațial James Webb au fost refăcute cu date de la Observatorul de raze X Chandra al NASA, iar noile fotografii obținute de cercetători arată de-a dreptul spectaculos.

Noile imagini date publicității sunt rezultatul puterii în infraroșu de la Telescopul Webb și capabilitățile Observatorului de raze X Chandra. Imaginile sunt absolut uimitoare, însă această colaborare a scos la iveală noi elemente astronomice care nu au mai fost apreciate până acum.

Una dintre imagini arată galaxia Roată de Car, o galaxie aflată la 500 de milioane de ani-lumină depărtare care și-a căpătat forma distinctivă în urma unei coliziuni cu o galaxie mai mică, în urmă cu 100 de milioane de ani.

Telescopul Webb și Observatorul de raze X Chandra și-au combinat puterile

Razele X ale Observatorului Chandra pot fi văzute în nuanțe de albastru și violet, ilustrând gazul extrem de fierbinte al galaxiei, stelele neutronice și găurile negre care atrag material din stelele însoțitoare. Pe de altă parte, datele în infraroșu de la Telescopul Webb sunt prezentate în nuanțe de roșu, portocaliu, galben, verde și albastru, astfel că cele două galaxii mai mici care însoțesc galaxia Roată de Car, precum și galaxiile îndepărtate din fundal, pot fi observate mai bine.

O altă imagine prezintă Cvintetul lui Stephan, un grup compact de galaxii format din cinci galaxii. Cea mai nouă fotografie dezvăluie detalii nemaivăzute cu această galaxie intens studiată.

În acest caz, datele de la Telescopul Webb (prezentate în roșu, portocaliu, galben, verde și albastru) arată dârele de gaz și exploziile de formare stelară. Datele de la Chandra (în albastru deschis) au descoperit, de asemenea, o undă de șoc de gaz supraîncălzit creată de trecerea galaxiilor cu o viteză de aproximativ 3,2 milioane de kilometri pe oră.

„Stâncile Cosmice” ale Nebuloasei Carina, mai roz ca niciodată

Imaginea cu Cvintetul lui Stephan a folosit, de asemenea, date în infraroșu mai vechi de la Telescopul Spațial Spitzer, acum scos din uz, potrivit IFL Science.

Totodată, o altă fotografie prezintă roiul galactic SMACS J0723, aflat la 4,2 miliarde de ani-lumină depărtare. Roiurile galactice de acest fel conțin tone de gaz supraîncălzit, așa cum arată și datele de la Chandra în centrul imaginii.

Nu în ultimul rând, o altă imagine prezintă NGC 3324, sau „Stâncile Cosmice” ale Nebuloasei Carina, un loc plin cu gaz și praf în care se nasc stelele. Echipele Telescopului Webb au dat publicității această imagine spectaculoasă cu nebuloasa în iulie 2022, iar acum datele de la Chandra au dezvăluit câteva surse noi de raze X (illustrate cu roz). Razele X de la stelele tinere sunt mult mai strălucitoare decât cele de la stelele bătrâne, astfel oferind astronomilor noi indicii despre momentul în care s-ar fi format.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Telescopul Webb a fotografiat o galaxie care conține cele mai vechi stele din Univers

Cele mai clare imagini cu inelele lui Neptun din ultimii 30 de ani, surprinse de Telescopul Webb

Ce se vede în inima Nebuloasei Orion? Noi imagini de la Telescopul Spațial James Webb

ASCULTĂ AICI! Primele imagini color ale Telescopului Webb, transformate în muzică

Ioana Scholler
Ioana Scholler
Ioana s-a alăturat echipei DESCOPERĂ.ro în 2020, fiind atrasă de subiecte ce țin de știință, istorie și natură. Ioana și-a finalizat studiile de licență în Manchester, Marea Britanie, acolo unde a studiat Jurnalism Multimedia, și studiile de masterat în Media, Comunicare Publică și ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
James Harrison, prima persoană care a creat o mașină de făcut gheață și un frigider viabile din punct de vedere comercial
James Harrison, prima persoană care a creat o mașină de făcut gheață și un frigider viabile din punct de vedere comercial
Natacha Rambova, iubita lui Rudolph Valentino. Balerină, designer de costume de film și singurul egiptolog de la Hollywood
Natacha Rambova, iubita lui Rudolph Valentino. Balerină, designer de costume de film și singurul egiptolog de la Hollywood
Podcastul care dezgroapă SECRETELE LUI MIHAI EMINESCU. Alin Comșa: „N-avea ce mânca!” | ALTCEVA CU ADRIAN ARTENE
Podcastul care dezgroapă SECRETELE LUI MIHAI EMINESCU. Alin Comșa: „N-avea ce mânca!” | ALTCEVA CU ADRIAN ARTENE
Test de cultură generală. Ce este Inelul de Foc al Pacificului?
Test de cultură generală. Ce este Inelul de Foc al Pacificului?
Academia Atlantykron omagiază 44 de ani de la zborul în spațiu al cosmonautului Dumitru-Dorin Prunariu
Academia Atlantykron omagiază 44 de ani de la zborul în spațiu al cosmonautului Dumitru-Dorin Prunariu
Oamenii de știință au calculat peste cât timp se va sfârși Universul
Oamenii de știință au calculat peste cât timp se va sfârși Universul
S-ar fi descoperit o posibilă cauză pentru pana de curent din Spania și Portugalia
S-ar fi descoperit o posibilă cauză pentru pana de curent din Spania și Portugalia
Danemarca ar putea renunța la o interdicție veche de 40 de ani privind energia nucleară
Danemarca ar putea renunța la o interdicție veche de 40 de ani privind energia nucleară
SUA și Qatar au semnat un acord Boeing de 200 de miliarde de dolari
SUA și Qatar au semnat un acord Boeing de 200 de miliarde de dolari
Ziua în care „fecioara din Orleans” a intrat în rândul sfinţilor
Ziua în care „fecioara din Orleans” a intrat în rândul sfinţilor
O influenceriță a fost împușcată mortal în timp ce era live pe TikTok
O influenceriță a fost împușcată mortal în timp ce era live pe TikTok
Inteligența Artificială este capabilă să dezvolte spontan comunicare similară cu cea a oamenilor
Inteligența Artificială este capabilă să dezvolte spontan comunicare similară cu cea a oamenilor
Comisia Europeană a greșit atunci când a blocat accesul la mesajele Ursulei von der Leyen
Comisia Europeană a greșit atunci când a blocat accesul la mesajele Ursulei von der Leyen
Cum arată industria criptomonedelor după primele 100 de zile din al doilea mandat al lui Donald Trump?
Cum arată industria criptomonedelor după primele 100 de zile din al doilea mandat al lui Donald Trump?
Arheologii au aflat originea lamelor de obsidian folosite de azteci în timpul ritualurilor
Arheologii au aflat originea lamelor de obsidian folosite de azteci în timpul ritualurilor
O specie de insectă folosește o tactică surprinzătoare pentru a-și manipula prada
O specie de insectă folosește o tactică surprinzătoare pentru a-și manipula prada
„Conspirații cu gen. Emil Străinu” începe joi, 15 mai, de la 22:00, LIVE pe YouTube Cancan
„Conspirații cu gen. Emil Străinu” începe joi, 15 mai, de la 22:00, LIVE pe YouTube Cancan
Cum l-a protejat, fără să dorească, spionajul german pe ambasadorul francez la București în Primul Război Mondial
Cum l-a protejat, fără să dorească, spionajul german pe ambasadorul francez la București în Primul Război Mondial
OSZAR »